Directorul de la Protecția Consumatorilor Timiș, Alin Gubandru, a anunțat pe pagina sa de Facebook că restaurantul Dorna din Timișoara a fost închis temporar.
El a publicat și o serie de fotografii cu dezastrul descoperit în urma unui control.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Timişoara a anunţat că începând de vineri numărul maxim de donatori acceptaţi este de 120 pe zi, iar pentru reducerea timpului de aşteptare se…
Municipiul Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 19.04.2025, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști. “Astfel, transportul public…
Joi, 23 noiembrie, între orele 9-17, se va opri parțial furnizarea apei în Bacova, pentru efectuarea unor lucrări la rețeaua de canalizare. “La reluarea alimentării cu apă în regim normal…
Aquatim informează că vineri, 20 iunie, între orele 9-13 se va întrerupe furnizarea apei în Gătaia pentru lucrări de conectare a unor conducte.
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie…