Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Timişoara a anunţat că începând de vineri numărul maxim de donatori acceptaţi este de 120 pe zi, iar pentru reducerea timpului de aşteptare se propune ca programările să se facă online.
“Membrii comunităţii donatorilor de sânge din judeţul Timiş se pot prezenta la CRTS Timişoara de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30, fiecare sesiune de donare presupunând un timp necesar de 60 până la 120 de minute, indiferent dacă există programare sau nu, arată un comunicat al CRTS Timişoara. Înainte de a veni la donare, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv, donatorul să fie perfect sănătos (fără febră, fără tuse, fără afecţiuni cronice, fără operaţii în ultimele şase luni, fără neoplazii în antecedente, precum cancer de prostată, de colon, tiroidian, mamar etc.). De asemenea, trebuie să fi consumat cu cel puţin două ore înainte alimente sărace în grăsimi şi să fi băut suficientă apă în ziua precedentă şi cel puţin 0,5 litri apă cu o oră înainte de donare, dar fără consum de alcool. Totodată, donatorul trebuie să fi dormit cel puţin şapte ore în noaptea precedentă, să nu fi fumat cu două ore înainte de a dona. Este crucial de menţionat că sângele colectat are o perioadă de valabilitate scurtă, motiv pentru care responsabilitatea donatorilor este de a se conforma strict cererilor venite din partea spitalelor, dar şi cerinţelor pregătitoare înaintea donării“, se arată într-un comunicat de presă.
Etica şi responsabilitatea sunt fundamentale pentru a asigura informaţii corecte privind starea de sănătate, în beneficiul donatorului, al unităţii de sânge dar şi al pacienţilor primitori, care beneficiază de sângele donat.
Donatorii de trombocite prin afereză şi donatorii mobilizaţi pentru pacienţii pediatrici vor fi solicitaţi individual şi vor avea prioritate la consultaţie şi donare.