Timișoara: razie printre taximetriști – un șofer transporta clienții cu permisul de conducere suspendat

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Timiș și ai secțiilor de poliție urbană, cu sprijinul lucrătorilor Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara și reprezentanți ai Registrul Auto Român Timișoara, au organizat ieri, între orele 14:30-18:00, o acțiune tip Blitz, pe bulevardele Michelangelo și Regele Mihai I din municipiu, având ca scop verificarea legalității transportului rutier de persoane în regim TAXI, controlul stării tehnice al autovehiculelor și menținerea unui climat de ordone si siguranță publică.   

Au fost legitimate 281 de persoane și controlate 267 de autovehiculel, dintre care 242 de taxiuri, fiind efectuate 57 de testări cu aparatul etilotest și 4 testări cu aparatul drugtest.

În urma verificărilor efectuate,  au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.825 de lei, fiind sancționați și 30 de conducători de autovehicule Taxi. Dintre acestea, 18 sancțiuni au fost aplicate conform OUG 195/2002R,  pentru nerespectarea normelor rutiere, 11 sancțiuni conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 1 sancțiune conform Legii 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și 2 sancțiuni conform HCL 371/2007. Polițiștii au retras 15 certificate de înmatriculare, dintre care 13 pentru nereguli constatate la autovehiculele Taxi„, transmite IPJ Timiș.

A fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.

Luni, în jurul orei 16:50, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control, pe bulevardul Regele Mihai I, un taxi, condus de un bărbat,  în vârstă de 36 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule de drumurile publice suspendat. A fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Polițiștii continuă să desfășoare acțiuni pe fiecare categorie de mijloc de transport.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole