Timișoara: razie într-o mahala din zona Gării de Nord – 32 de persoane locuiau abuziv în cinci clădiri transformate în focare de infecție

Polițiștii locali din Timișoara au organizat vineri o acțiune cu efective mărite pe Strada Gheorghe Pop de Băsești, unde, în cinci imobile, se adăpostea un număr mare de persoane, fără a avea acest drept și fără acordul proprietarilor.

Cei în cauză, între care și minori, au transformat clădirile în adevărate focare de infecție, iar comportamentul lor era predispus la fapte de natură contravențională, aceștia fiind depistați de polițiștii locali de-a lungul timpului în zona Gării de Nord, Pieței 700 etc, lucru care i-a și determinat pe aceștia să efectueze verificări amănunțite în zonă.

La fața locului au fost depistate 32 de persoane, mai exact 11 minori și 21 adulți. La acțiune a fost prezent și reprezentantul firmei care deține imobilele respective și care, de-a lungul timpului, a fost sancționat cu 8 amenzi de câte între 1000 și 2500 lei pentru neîntreținerea clădirilor, conform HCL 117/2024. De altfel, acesta și-a luat angajamentul să someze persoanele care locuiesc acolo abuziv să se mute din clădirile menționate, urmând a demara procedura de evacuare și ulterior securizare a imobilelor. Ulterior se vor lua și măsuri de igienizarea locațiilor. Zona rămâne în atenția polițiștilor locali, urmând a se efecta reverificări la adresa respectivă“, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole