Timișoara: peste 80.000 de persoane au participat la evenimentele dedicate “Celebrării orașului“ – au fost trei zile cu peste 130 de acțiuni culturale și sportive

Timișoara 2023. Celebrarea orașului, care s-a desfășurat weekendul trecut, a fost o acțiune cuprinsă în calendarul capitalei Europene a Culturii.

Potrivit Primăriei Timișoara, peste 80.000 de persoane au participat la evenimentele organizate.

Cu peste 130 de evenimente, desfășurate pe parcursul a trei zile, concerte în aer liber, la Uszoda sau pe malurile Begăi, „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” a fost unul dintre cele mai remarcabile evenimente ale acestui an. Ne-am bucurat de spectacole de teatru, muzică clasică și electronică, tururi ghidate, evenimente dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere sau locomotorii, trasee pe malurile Begăi într-un parcurs de explorare a orașului și a instalațiilor de lumini de pe maluri, plimbări pe Bega cu vaporul sau kaiac-canoe, concerte în biserici și evenimente sportive în aer liber. „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” nu a fost doar despre artă și cultură, ci a fost despre comunitate. Un eveniment care a adus împreună oameni de toate vârstele și pasiunile și le-a oferit posibilitatea de a se bucura de tot ceea ce Timișoara are mai bun de oferit. A fost o demonstrație de creativitate, energie și unitate care ne-a făcut pe toți să fim mândri de orașul nostru“, arată municipalitatea într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole