Timișoara: peste 40 de artizani participă la Târgul Meșterilor Populari de la Muzeul Satului – vor expune produse autentice realizate manual, de la ceramică, coșuri și țesături până la icoane, opinci, sculpturi, pălării și instrumente muzicale

Peste 40 de meșteri populari din diferite zone ale ţării vor participa la Târgul Meşterilor Populari, care va avea loc în perioada 4 – 6 octombrie, la Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara, unde vor expune produse autentice realizate manual, de la ceramică, coşuri şi ţesături până la icoane, opinci, sculpturi, pălării, instrumente muzicale şi multe altele.

În cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a târgului, artizanii le transmit tainele meșteșugurilor celor tineri în cadrul unor ateliere demonstrative de prelucrare a cânepii, a țesăturilor de interior, a costumelor populare şi a podoabelor, arătându-le celor interesați frumusețea dogăritului, a modelării ceramicii şi a lemnului, migala încondeierii ouălor sau meșteșugul împletiturilor.

Veţi putea descoperi arta împletitului alături de Dinu Perva, un meşteşugar cu zeci de ani de experienţă.

Vin la acest târg cu obiecte unice, de la coşuri împletite din răchită la piese de mobilier. Îmbinând tehnici clasice cu inovaţii personale, se creează adevărate opere de artă, pline de energie şi căldură. În obiectul făcut de un meşter se regăseşte o părticică din sufletul lui, pus acolo cu drag„, spune meşteşugarul, pe site-ul MSB.

Atmosfera autentică a târgului va fi completată de spectacole de muzică populară susţinute de artişti renumiţi.

Aleile Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara se vor transforma într-un curcubeu al toamnei, alături de meşterii şi artizanii specializaţi în prelucrarea lutului, a lemnului, a osului, a metalului, în crearea de ţesături, măşti, în podoabe populare, împletituri, icoane, dantelărie, obiecte din sfoară, instrumente muzicale, fără a uita de gastronomia tradiţională.

La standurile gastronomice se vor găsi produse preparate după reţete proprii, moştenite din familie, de la cele de panificaţie, patiserie şi paste făinoase, până la cele din carne şi lactate.

Evenimentul este organizat de Muzeul Satului Bănăţean şi Consiliul Judeţean Timiş.

Traseu modificat pentru liniile M30 și Expres 3

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de joi, 7 aprilie, în programele şi traseele de circulaţie în vigoare, vor interveni modificări pe liniile M30 și Expres 3. Mijloacele…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole