Timișoara: Peste 2.600 de spitalizări pentru pacienți infectați cu Covid au fost înregistrate la Spitalul Victor Babeș

Anul 2021 nu a fost doar un an al luptei medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara împotriva SARS-CoV 2, ci și unul în care au fost tratați mii de pacienți cu alte afecțiuni. Chiar dacă în primele luni și în toamna lui 2021 cea mai mare parte din spital a fost zonă roșie, unitatea sanitară a avut mai multe saloane destinate pacienților cu diferite afecțiuni pulmonare sau care țin de aria bolilor infecțioase.

În cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, în 2021, s-au făcut 458 de bronhoscopii, 1.400 de consulturi alergologice, dar și 4.200 de investigații în ambulator. Totodată, 1994 de persoane cu afecțiuni non COVID-19 au fost internate în unitatea sanitară.

“Dacă ne raportăm la anul 2019, înaintea începerii pandemiei, vorbim de un număr mai mic de pacienți care au venit în unitatea noastră. Teama de a nu se infecta cu virusul ucigaș, rezerva oamenilor de a intra într-un spital roșu, dar și cele două valuri, 3 și 4 de anul trecut, care au blocat multe spații de internare, au dus la scăderea adresabilității pacientilor non COVID-19. Totuși, numărul celor care au venit în ambulator, cele aproape 500 de cazuri ce au necesitat fibrobronhoscopii, cele aproape 2.000 de spitalizări continue pentru pacienții non COVID-19 arată că 2021 a fost un început, timid, e drept, de revenire la normalitate”, spune prof. dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Anul 2021 a însemnat însă și peste 13.000 de examinări imagistice de tip Computer Tomograf, inclusiv CT Low Doze, Raze X, majoritatea făcute pacienților COVID-19 sau post COVID, dar și investigații de tip RMN, Ecografie Doppler sau mamografie. Totodată, au fost înregistrate 2.676 de spitalizări pentru pacienți infectați cu SARS-CoV 2 și 11.000 de spitalizări de zi în care sunt incluse evaluările post COVID-19, consultul unor pacienți cu afecțiuni pulmonare cronice, printre care și TBC, și pacienți cu boli de natură infecțioasă de tipul HIV/SIDA sau hepatită.

“În 2021 am avut un număr record de investigații imagistice. Am fost nevoiți să lucrăm în două schimburi. Dacă dimineața erau consultați pacienții non COVID, începând cu orele prânzului erau investigați cei aflați în spital în zona roșie, iar apoi, după-amiază, urmau evaluările pacienților infectați cu SARS-CoV 2 veniți în triaj. Am crescut echipa, am adus oameni noi și asta și pentru că am reușit să  implementăm un program finanțat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș prin care în Centrul de Imagistică pot fi făcute Investigații prin Rezonanță Magnetică (RMN), gratuit, pe baza unei programări și a trimiterii de la medicul de familie, dar și mamografii. De altfel, avem un mamograf digital 3D cu tomosinteza ce permite realizarea unei analize imagistice de înaltă performanță, ce ajută la depistarea precoce a cancerului de sân”, spune S.L dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole