Timișoara: peste 1.300 de elevi ai Școlii 30 – educație financiară alături de roboțelul Pepper

O bancă comercială împreună cu Asociația Fab Lab Iași și Asociația EduPedu, anunță startul turneului național al roboțelului Pepper, o serie de evenimente inedite de educație financiară, ce vor avea loc în școlile din șapte județe din România.

Turneul va avea loc în perioada martie-iunie 2023, în orașele: Timișoara, Câmpia Turzii, Cluj, Iași, Brașov, București, Constanța și Galați și se adresează tuturor elevilor din școlile selectate. Pepper este un robot simpatic și inteligent, pregătit să discute cu elevii de toate vârstele despre educație financiară, consum responsabil și să îi ajute cu sfaturi despre cum își pot gestiona mai bine bugetul și obiectivele. În plus, Pepper se pricepe și la conversație, știe să pozeze amuzant și are câteva mișcări de dans inedite, care îl ajută să se împrietenească rapid cu copiii“, se arată într-un comunicat de presă.

Tunerul lui Pepper a început la Timișoara, unde elevii de la Școala Gimnazială nr. 30 au avut ocazia să îl cunoască pe roboțel și să învețe educație financiară alături de el pe 24 martie.

Dascălii și elevii claselor primare de la Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara au primit o lecție inedită, din partea unui profesor carismatic, înțelept, ce a fost îndrăgit instantaneu de copii: roboțelul Pepper. Acesta a povestit despre apariția banilor și despre diferența dintre nevoi și dorințe. La finalul întâlnirilor cu fiecare grup de elevi, Pepper a dansat cu micii spectatori. Le mulțumim formatorilor care au cuprins în cadrul activităților cele 51 de clase de la nivelul ciclului primar și mulțumim BCR și Școlii de Bani pentru bucuria evenimentului! Cu siguranță, ne va rămâne tuturor o amintire plăcută și o lecție valoroasă despre rolul și gestionarea banilor”, a declarat directorul Mihaela-Corina Șora. 

Sesiunile cu Pepper vor continua în țară în perioada martie – iunie 2023.

Roboțelul Școlii de Bani va vizita elevii dintr-o serie de școli, în fiecare dintre cele opt orașe incluse pe harta turneului, conform programului ce urmează să fie comunicat pe pagina de Facebook a Școlii de Bani. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole