Directorul Liceului „Caleron” din Timișoara, Dan Ion Ionici, atrage atenția asupra efectelor aplicării Legii 141/2025 în anul 2026, susținând că o parte semnificativă a personalului din învățământul preuniversitar va avea venituri diminuate, în ciuda declarațiilor oficiale contrare.
Potrivit acestuia, angajații care au un salariu net de peste 6.000 de lei pierd alocația de hrană, ceea ce înseamnă o diminuare medie de aproximativ 200 de lei net pe lună. La nivelul Liceului „Caleron”, peste 50% dintre angajați sunt afectați de această măsură.
„Concret, angajații cu peste 6.000 de lei net pierd alocația de hrană, pierderea fiind în medie de 200 de lei net, iar la noi peste 50% dintre angajați pierd această alocație”, a declarat Dan Ion Ionici.
Directorul critică, totodată, discursul autorităților centrale, care susțin că veniturile nu scad în sectorul public. „Și cu toate astea, guvernanții spun că nu scad veniturile sau salariile. Este aberant ce se întâmplă în sistemul de salarizare din preuniversitar”, a mai spus acesta.
Dan Ion Ionici afirmă că, începând din toamna anului 2025, veniturile personalului din învățământ au înregistrat scăderi succesive, pe fondul măsurilor de austeritate bugetară. Deși recunoaște necesitatea reducerii cheltuielilor publice, directorul consideră că impactul este suportat disproporționat de angajații din educație.
„Din toamna lui 2025, veniturile ne scad constant. Știu că trebuie să facem economie la buget, dar ce se întâmplă acum este inacceptabil”, a mai afirmat directorul liceului, care a transmis și un mesaj critic la adresa prim-ministrului Ilie Bolojan.
