Elevii din șase localități din Timiș trec de luni la școala online

Elevii din Bara, Moravița, Ghiroda, Bucovăț, Pădureni și Moșnița Nouă trec de luni în sistemul de învățământ online.  Asta după ce rata de infectare cu Covid-19 a depășit 6/1000 de locuitori.

„Subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu a convocat, astăzi, ședința Comitetului Județean pentru Situațiii de Urgență, în sistem on–line, în cadrul căreia a fost emisă Hotărârea privind aprobarea scenariului în care va funcționa, începând din data de 27 septembrie, fiecare unitate de învățământ din  județul Timiș – școli și grădinițe. Această hotărâre are la bază propunerea Inspectoratului Școlar al Județului Timiș și avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș, făcută în urma analizei situației epidemiologice existente la nivelul județului. Astfel, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în județul Timiș unitățile de învățământ din localitățile în care s-a depășit rata de infectare de 6/1000 de locuitori, adică Bara, Moravița, Ghiroda, Bucovăț, Pădureni și Moșnița Nouă trec în online”, transmite Prefectura Timiș.

Prevederile Hotărârii CJSU devin obligatorii începând cu data de 27 septembrie 2021, iar o dată la 7 zile Comitetul Județean pentru Situații de Urgență reevaluează situația unităților de învățământ din județ.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole