Consiliul Local Timișoara a aprobat modificarea proiectului privind construirea Sălii Polivalente de lângă stadionul Dan Plătinișanu, celebra sală care trebuia să fie la Giroc sau la Timișoara.
Modificarea a venit ca urmare a faptului că Guvernul a anunțat că nu are bani de 16.000 de locuri.
“Compania Națională de Investiții a informat Primăria că, din suma alocată pentru acest obiectiv, nu pot fi suportate costurile pentru 16.000 de locuri. Numărul exact va fi stabilit la finalizarea studiului de fezabilitate, iar, până atunci, Consiliul Local trebuie să modifice titlul proiectului. Varianta finală, cu număr redus de locuri, a fost aprobată de către consilierii locali“, a transmis municipalitatea într-un comunicat de presă.
“Timișoara a rămas fără sală polivalentă și fără stadion pe seama unor orgolii, iar dorința mea este de a avea în cele din urmă infrastructură sportivă. Numărul exact de locuri nu trebuie să fie o altă piedică pentru construcția sălii polivalente. Timișorenii rabdă de prea mult timp pentru ca Guvernul să nu prioritizeze această investiție. Am înțeles că studiul de fezabilitate, care va indica numărul exact de locuri în sală, va fi gata până la finalul acestui an, iar apoi Ministerul Dezvoltării, prin CNI, va lansa licitația pentru proiectare tehnică și execuție”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, are în derulare mai multe proiecte în Timișoara, printre care construirea unei Săli Polivalente în apropierea Stadionului „Dan Păltinișanu”.
Valoarea totală a variantei recomandate este de 681.075.195 lei (cu TVA). Obiectivul de investiție se află pe str. Aleea FC Ripensia, nr. 35-37.
Proiectul include realizarea unei parcări supraetajate de cinci etaje și două etaje retrase.