Timișoara: grav accident pe drumul de legătură cu A1 de la Remetea Mare – un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite – au fost implicate două TIR-uri și o mașină

Un accident rutier grav s-a produs marți dimineață, 15 iulie 2025, pe DN6G, în apropierea localității Remetea Mare din județul Timiș.

În eveniment au fost implicate un autoturism și două autotrenuri.

Din nefericire, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost rănite.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, apelul la 112 a fost primit la ora 07:00. La fața locului au intervenit rapid pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara, cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

În autoturismul implicat în accident se aflau cinci persoane. Din păcate, un bărbat a fost declarat decedat de echipajul medical. Celelalte două victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital, fiind conștiente și cooperante.

Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de poliție.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole