Atmosferă de festival, cinefili încântați de peliculele care urmează să ruleze, filme uluitoare și efervescența serilor de vară, toate se regăsesc în acest final de săptămână la Flight Cinema, care are loc la Iulius Town Timișoara.
Micii iubitori de teatru sunt așteptați la teatrul de păpuși, unde vor afla „Aventurile unui pinguin”. Pe lângă vibe-ul de festival, vei putea face și o incursiune în lumea obiectelor vintage, la Târgul de Antichități, ce are loc în zona Iulius Expo.
“Flight Cinema in My Town te invită în Iulius Gardens, sub cerul plin de stele în acest final de săptămână. Pe ecran vor rula pelicule din genuri cinematografice diferite. Sâmbătă, „Dog” aduce comedia pe marele ecran și hohotele de râs în Iulius Gardens. Duminică, pasionații de povești sunt așteptați să afle povestea „Cruellei”, interpretată de actrița Emma Stone. Toate filmele încep, în fiecare seară, de la ora 20.00. Înainte să dăm play, ne întâlnim la Warm-Up, de la ora 19.00, iar în loc de after movie, avem în fiecare seară câte un super After Party, de la ora 21.30 Dacă ai acasă mici iubitori ai teatrului, vă așteptăm duminică, 26 iunie, de la ora 11.00, în zona Iulius Expo, la etajul Iulius Mall. „Aventurile unui pinguin” vor spuse de Teatrul de Păpuși. Piesele de teatru sunt interactive, iar copiii pot participa activ în relatarea poveștilor“, se arată într-un comunicat de presă.
Tablouri pictate cu măiestrie, porțelanuri și argintărie atent păstrate și multe alte obiecte de colecție te vor purta într-o călătorie încărcată de nostalgie.
În zona Iulius Expo de la Iulius Town Timișoara are loc Târgul de Antichități.
Statuete inedite ce și-au pus amprenta în locuințele de odinioară, decorațiuni ce posedă frumusețe atemporală, seturi de ceai din porțelan sau chiar și jucării cu ajutorul cărora vei retrăi amintirile din copilărie.