Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a găzduit luni, 19 mai 2025, în prestigioasa Aula Magna „Iulian Drăcea” – USVT, festivitatea de premiere a echipei de rugby SCM-USV Timișoara, câștigătoarea Supercupei României, ediția 2025.
Evenimentul a celebrat o performanță sportivă de excepție și a reafirmat importanța parteneriatului strategic dintre mediul universitar și sportul de performanță.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența conducerii universității, a reprezentanților clubului SCM-USVT Timișoara, a membrilor echipei, a cadrelor didactice, a studenților și a unor invitați din administrația locală și comunitatea sportivă timișoreană.
Cu această ocazie, rectorul USVT, prof. univ. dr. Alin Cosmin Popescu, a ținut să scoată în evidență performanța echipei, precum și colaborarea deosebită dintre universitate și SCM-USVT Rugby:
„Această festivitate nu este doar un prilej de a onora o victorie sportivă, ci și un moment de reflecție asupra valorilor comune pe care le împărtășim: muncă susținută, disciplină, solidaritate și dorința de a atinge excelența. Câștigarea Supercupei României de către echipa SCM-USVT Rugby nu este doar o reușită sportivă remarcabilă, ci și o dovadă concretă a potențialului uriaș al colaborării dintre instituții dedicate formării și performanței. În numele comunității academice a USVT, transmit felicitări sincere tuturor jucătorilor, antrenorilor, staff-ului tehnic și conducerii clubului. Suntem onorați să fim parte activă din acest proiect de succes, care demonstrează că performanța sportivă și excelența academică nu doar că pot coexista, ci se pot potența reciproc. Universitatea noastră va continua să susțină educația prin sport, să sprijine performanța sportivă, oferind echipei de rugby SCM-USVTimișoara un cadru solid de susținere și colaborare, atât pe plan competițional, cât și instituțional.”
În cadrul evenimentului, fiecare component al lotului a fost felicitat pentru aportul său la această reușită, iar organizatorii au oferit diplome de excelență. Momentul a fost completat de o proiecție video emoționantă, rememorând fazele decisive ale meciului câștigător din Supercupa României la Rugby – ediția 2025.
Antrenorul principal al echipei, căpitanul și alți membri ai conducerii clubului, alături de reprezentantul Primăriei Timișoara, au rostit scurte alocuțiuni, subliniind importanța susținerii venite din partea mediului universitar, precum și impactul formativ al unei astfel de colaborări asupra dezvoltării integrale a sportivilor.
Parteneriatul dintre USVT și SCM-USV Timișoara continuă să reprezinte un model de bune practici în ceea ce privește integrarea sportului de performanță în cadrul unui proiect educațional și comunitar de anvergură.
