Timișoara: construirea noului stadion Dan Păltinișanu ar putea fi blocată pe termen nelimitat – la licitație s-au înscris peste 80 de firme, grupate în șapte asocieri – contestațiile ar putea ruina visul frumos

Construirea noului stadion al Timișoarei, Dan Păltinișanu, ar putea fi blocată pe termen nelimitat, asta după ce Compania Națională de Investiții a lansat pe 3 iunie licitația pentru proiectarea și execuția noii arene.

Conform normelor stabilite de Federația Română de Fotbal, noua arenă Dan Păltinișanu va fi de categoria I și va avea o capacitate de 32.150 de locuri, suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați, iar durata estimativă pentru execuția lucrărilor este de 26 de luni.

Valoarea totală a investiției este de 837 de milioane de lei.

Ei bine, totul frumos, până la anunțarea celor care au depus oferte.

Deși poate părea ireal, la licitație au depus oferte, fiind astfel interesate în construirea noului stadion, peste 80 de firme, grupate în șapte asocieri.

În acest condiții, dacă firmele vor începe să se conteste între ele, există riscul ca proiectul să se blocheze în instanțe pe termen nedefinit.

– Precon Transilvania SRL – Terratest Geotehnic SA – Schindler România SRL – Poliart – Civitas Systems – Bog’art – Consitrans – Tiab – Trameco – Mi Tam Air Conditioners – Selina SRL – Aria 9

– Con-A Operations – Praetoria Construct – Kone Ascensorul – Helinick – Eltrex – Prodesign Engineering & Construction – Sports Fields – Con-A – MRD Instal – Con-A Productions – Flexik Automation

– Concelex – Construcții Erbașu – Popp & Asociații – con gaz prest – Concelex Engineering – EZ Project AG – Termo Steel System – Electrical Integration Systems – Schindler Romania – Quadratum Architecture – Terra Gaz Construct – Power Electric – Saidel Engineering – Professional Tech Construct Design

– Strabag – Caloria – ACI Cluj – Unith2B – Capabil – Dosetimpex – IM Juravle – Concert Structure – Kone Ascensorul

– Swietelsky Construct – SBR Soletanche Bachy Fundații – Coneco România – Swietelsky Epito Korlatol Felelossegu Tarsasag – Eckon CEI – Sion Solution – Arcadia AEN Architecture & PM -Otis Lift – Sports Fields – Swietelsky Magyarorszag KFT – Drumserv – Focus Security Systems

– MIS Grup – Ad Astra IPP – Kesz Constructii România – Vafrom Service – Team Ato Protection – Idea Instal – SDC Consulting Engineers – Arhimar Serv – Apa Plus 97 – Aqua Serv – Constructii Conico – SDC Proiect – Climavent Construct – Kesz Epito Zrt – Terratest Geotehnic – Eco Garden Construct – Ascensor Advertising – Columna Consult

– Yildizlar Inșaat Ve Ticaret AȘ – Desa Engineering Construction – Allied Engineers Grup – Arcadia AEN Architecture & PM – Eckon CEI – Sports Fields – IFMA – Reinvent Energy

Recomandările noastre

Cele mai citite articole