Timișoara: construcția Institutului Regional de Oncologie continuă promite ministrul Sănătății – finanțarea obiectivului se va schimba din fonduri PNRR în fonduri ale Programului Operațional de Sănătate

Proiectele de infrastructură medicală din județul Timiș fac pași importanți înainte.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, alături de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au vizitat, vineri, șantierul viitorului Institut Regional de Oncologie Timișoara, unde lucrările urmează să se intensifice.

Autorizația de construire a fost eliberată, iar constructorului i s-a cerut să finalizeze demolările până la 1 octombrie.

Domnule ministru, vă mulțumesc pentru susținere și pentru faptul că ați înțeles ceea ce alți miniștri ai Sănătății nu au înțeles: județul Timiș contribuie anual cu sume consistente la bugetul de stat și nu poate fi ocolit atunci când vine vorba de investiții. Avem emisă de ieri autorizaţia de construire a noului Institut Oncologic. Deşi Timişoara a pierdut trenul spitalelor regionale în urmă cu 10 ani, când acestea se finanțau în toată ţara, mai puţin aici, şi vă amintiţi frustrarea noastră, a timişenilor, iată că, deşi am ratat acel tren, astăzi, după ce ne-am implicat, putem spune că Timişoara va avea primul spital regional din România, deşi a ratat trenul acum 7-8-10 ani, când se împărţeau atunci”, a transmis Alfred Simonis.

Ministrul Sănătăţii a declarat că nu se pune problema pierderii finanţării, fiind asiguraţi bani în Programul Operațional de Sănătate.

Institutul Regional de Oncologie din Timişoara reprezintă un proiect strategic nu pentru Timiş sau Timişoara, ci pentru România. Completarea reţelei, lanţurilor de spitale oncologice din România cu IROT este o prioritate naţională. Am văzut în spaţiul public o serie de dezinformări că Institutul îşi pierde finanţarea sau că este o construcţie faraonică. Ce vă pot spune e că construcţia IROT va continua, există surse de finanţare asigurate deja din Programul Operațional de Sănătate, sunt fonduri europene rambursabile, deci nu vorbim de un credit. Finanţarea acestui institut se va schimba, se va modifica din fonduri PNRR în fondurile Programului Operaționalde Sănătate, iar IROT, indiferent cât îşi doresc unii să nu se întâmple, se va întâmpla. Estimez că la finalul lunii septembrie se va finaliza acest schimb de programe de finanţare. Va fi o hotărâre de Guvern. Până atunci se vor continua lucrările pe actualul program de finanţare”, a declarat Alexandru Rogobete.

Potrivit autorităților, următorii trei ani vor aduce o transformare semnificativă a infrastructurii medicale din județ. Consiliul Județean are în derulare mai multe proiecte de amploare:

– la Ciacova se construiește primul centru de recuperare pentru minorii cu adicții,

– la Lovrin avansează lucrările la Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie,

– în Timișoara au fost demarate procedurile pentru relocarea Clinicii de Psihiatrie într-un nou imobil la Moșnița Nouă.

Tot în jurul Spitalului Județean din Timișoara, transformat treptat într-un hub medical, proiectele avansează rapid: Centrul de Mari Arși a ajuns la un stadiu de execuție de 80%, iar pentru Casa Austria – Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie – a fost obținută finanțarea necesară pentru renovare și reabilitare energetică.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole