Timișoara: consilierul local Pro România, Roxana Iliescu, va conduce ședințele de plen în următoarele trei luni

Consiliul Local Timișoara va avea un nou președinte de ședință.

Acesta va fi consilierul local Pro România, Roxana Iliescu, care va conduce ședințele de plen în următoarele trei luni – iunie, iulie, august.

Decizia a fost luată de Consiliul Local, după ce anterior ședințele au fost prezidate de viceprimarul USR Ruben Lațcău, viceprimarul PNL Cosmin Tabără sau consilierul local Răzvan Negrișanu.

Funcția ar fi trebuit să fie ocupată de Roxana Iliescu în luna februarie anul acesta, tot pentru o perioadă de trei luni, însă neînțelegerile dintre consilierii locali au făcut ca decizia să fie doar amânată și astfel alesul Pro România va conduce ședințele de plen la propunerea viceprimarului USR Ruben Lațcău.

Consiliul Județean Timiș amendat pentru lipsa deszăpezirii – firma care trebuia să deszăpezească aparține tatălui consilierei personale a șefului CJ Timiș și încasează peste 50 de milioane de lei – drumurile județene conduse de un fost militar, specialist în transfuzii sanguine

Buletin de Timișoara a arătat marți cum administrația PNL a CJ Timiș a fost luată prin surprindere de zăpezile anunțate de o săptămână și care…surpriză… chiar au căzut în ultimele…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole