Asociația „Fucina Italica Francesco Griselini” și Confindustria România anunță desfășurarea celei de-a XVI-a ediții a „Concerto di Natale”, un eveniment muzical ce a devenit o tradiție în calendarul Timișorean de Crăciun. Concertul va avea loc în decorul primitor și splendid al Bisericii Millennium, joi, 21 decembrie, începând cu ora 20.00.
Cu fiecare an care trece, succesul acestui eveniment crește, transformându-l într-o ocazie de neratat în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara.
„Concerto di Natale” reprezintă oportunitatea perfectă de a ne întâlni cu prietenii români, comunitatea italiană, autoritățile timișorene și cu toți cei care doresc să împărtășească bucuria sărbătorilor alături de noi.
Programul concertului va oferi o experiență muzicală memorabilă, plină de compoziții ce transmit o emoție puternică. Corul și orchestra, sub îndrumarea maeștrilor Enrico Cannata și Iosif Todea, vor oferi un spectacol impresionant.
Ca de obicei, publicul se va bucura de prezența corului și orchestrei, formate din muzicieni talentați de la cele mai prestigioase instituții muzicale ale orașului nostru. Repertoriul variat al concertului, care acoperă perioadele de la baroc până în secolul al XX-lea sau muzica pop, cu aranjamentele inconfundabile ale Maestrului Enrico Cannata, promite o experiență sonoră captivantă și plină de energie.
Participarea la concert este gratuită.
Pentru un acces mai ușor și rapid în sală, cei care doresc pot rezerva un bilet gratuit pe site-ul fucinaitalica.ro. Cei care nu au posibilitatea să rezerve bilete online sunt așteptați cu drag, în limita locurilor disponibile în sală.
Fucina Italica Francesco Griselini
„Fucina Italica Francesco Griselini” își trage numele de la Francesco Griselini, un om de cultură italian cu o pasiune puternică pentru Timișoara și Banat. În fiecare aspect al activităților noastre, onorăm moștenirea sa și ne străduim să promovăm în continuare valorile și tradițiile italiene în această regiune vibrantă.
Suntem mai mult decât o asociație; suntem o comunitate unită de oameni de afaceri și de cultură italieni, dedicați proiectelor culturale în Timișoara și în întregul Banat. Ne propunem să contribuim la diversitatea culturală și la dezvoltarea durabilă a comunității noastre, fiind implicați activ în inițiative care îmbogățesc viața culturală și socială a regiunii.
Prin evenimente culturale, colaborări artistice și proiecte inovatoare, dorim să promovăm schimburile interculturale și să consolidăm legăturile dintre comunitatea italiană și cea locală.
Concerto di Natale
„Concerto di Natale”, ajunge la a XVI-a ediție în 2023 și reprezintă o poveste de succes care și-a consolidat recunoașterea de-a lungul timpului.
Desfășurat în cadru splendid al „Bisericii Millenium,” concertul de Crăciun devine un eveniment unic și special datorită muzicii alese.
Repertoriul său diversificat acoperă perioade de la baroc la secolul al XX-lea, inclusiv segmentul „extra-cult” al muzicii pop, unde aranjamentele maestrului Enrico Cannata creează puncte culminante sonore pline de energie.
Povestea Concerto di Natale a luat naștere în anii ’90, atunci când maestrul Enrico Cannata a format prima orchestră de tineret, „Camerata Instrumentală Timișoara”, adunând elevi și studenți de la Colegiul Național de Muzică și Facultatea de Muzică din Timișoara.
Astăzi, acest concert al comunității italiene este considerat unul dintre principalele evenimente culturale ale Timișoarei, reprezentând și un omagiu adus prietenilor români care au primit și integrat cu afecțiune comunitatea italiană.