Timișoara: Colterm are provizii de cărbune de peste 8.000 de tone și peste 18.000 MWh de gaz

Colterm informează într-un comunicat de presă că la finalul lunii ianuarie 2023, stocul de cărbune era de 8.180 tone, aprovizionarea cu combustibilul necesar producerii de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum derulându-se constant.

Cantitatea totală achiziționată în intervalul iunie 2022 – ianuarie 2023 este de 111.055 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 117.139 tone cărbune, din care a fost consumată până la ora actuală cantitatea de 108.959 tone. Având în vedere că în derularea celor două contracte mari de furnizare cărbune (100.000 tone +/- 25%, respectiv 110.000 tone +/- 10%), au apărut sincope privind aprovizionarea (fiind aplicate sancțiuni conform prevederilor contractuale) pe parcursul lunii decembrie, la începutul acestui an am luat decizia de a suplimenta aprovizionările cu încă 12.000 tone, în acest sens fiind transmise comenzi și către alți potențiali furnizori. În funcție de evoluția celor două contracte de bază, analizăm suplimentarea aprovizionărilor și pentru luna februarie“, arată sursa citată

Stocul de gaz

În ceea ce privește situația stocului de gaze, la 31 ianuarie, exista înmagazinată cantitatea de 18.085 MWh, din care 10.000 MWh se va consuma în luna februarie.

Menționăm că, din necesarul pentru luna în curs, avem contractată cantitatea de 34.633 MWh, iar diferența necesară, de 18.200 MWh, va fi consumată în baza contractului FUI (furnizor de ultimă instanță) încheiat cu OMV Petrom. Mai precizăm că o treime din gazul necesar lunii februarie a fost deja achitată, iar diferența se va plăti în două tranșe, pe parcursul lunii în curs, așa cum s-a convenit cu furnizorii, nefiind anticipate sincope în funcționarea Colterm, cel puțin nu prin prisma aprovizionării cu combustibil“, mai arată Colterm.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole