Polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au reținut doi bărbați în vârstă de 30 și 44 de ani bănuiți de tentativă la furt calificat.
În fapt, vineri, 31 martie, în jurul orei 23:20, polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 de un agent de pază cu privire la faptul că, în curtea centrului comercial situat pe strada Consiliul Europei, se află două persoane suspecte.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, doi bărbați în vârstă de 30 și 44 de ani fiind surprinși în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să sustragă doi saci în care se aflau mai multe cabluri de cupru, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați, prin escaladarea unui gard, au pătruns în curtea centrului comercial, unde erau depozitate mai multe materiale de construcții și ar fi încercat să sustragă sacii în care se aflau mai multe cabluri de cupru„, transmite IPJ Timiș.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.