Timișoara: a murit medicul Carmen Deheleanu – fostă directoare a Serviciului de Ambulanță Județean Timiș

Cu profundă tristețe primim vestea trecerii în neființă a doamnei dr. Carmen DEHELEAN, arată ISU Timiș.

Am pierdut un specialist desăvârșit, o persoană extraordinară, dedicată profesiei medicale și iubită de pacienți și colegi deopotrivă. Contribuția și eforturile sale în domeniul medical vor rămâne întotdeauna vii în amintirea noastră.  În perioada anilor 2001 – 2007 a fost medic șef, iar între anii 2007 – 2022 a ocupat funcția de director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș“, a transmis instituția.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei să-i dea puterea de a trece peste această grea încercare.

Cetățenii din Parța vor beneficia de transport public

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (ADI-SMTT) informează că, începând cu data de 01.09.2021, UAT Parța va beneficia de transport public metropolitan de persoane prin extinderea traseului…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole