Timișoara: 52 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea școlilor – peste 220 de unități au fost deja modernizate în regiune prin Programele Operaționale Regionale

Peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru modernizarea școlilor și liceelor.

Primăriile din mediul urban și rural pot obține fonduri europene nerambursabile de până la 2,5 milioane de euro, individual sau în parteneriat, inclusiv cu instituții de învățământ superior de stat, prin Programului Regional Vest, pentru investiții în școli și licee. 

Prin finanțările europene, acestea pot fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale și multimedia. Proiectele pot include și lucrări de modernizare, iar în cazuri justificate de supraaglomerare, inclusiv extinderi sau construcții de noi unități de învățământ. Contribuția proprie a beneficiarului la finanțarea investiției este de cel puțin 2%”, se arată într-un comunicat de presă.

Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de educație și reducerea abandonului școlar, în special în rândul elevilor din medii defavorizate, izolate sau cu cerințe educaționale speciale.

Educația este o prioritate pentru noi toți – copii, părinți și întreaga societate. Prin Programul Regional Vest avem șansa să modernizăm școlile și liceele de stat din regiunea noastră. Astfel, putem oferi elevilor condiții de învățare mai bune: săli de clasă dotate la standarde europene, laboratoare moderne pentru experimente și proiecte practice, săli de sport, săli multimedia și biblioteci. Cu facilități moderne și un mediu favorabil dezvoltării, elevii vor fi mai motivați să învețe, iar profesorii își vor putea desfășura activitatea mai eficient. Vrem să înlocuim metodele învechite – cum ar fi creta, buretele, tabla neagră și mobilierul uzat – cu echipamente moderne: table interactive, videoproiectoare, tehnologii digitale și mobilier ergonomic, toate adaptate nevoilor secolului XXI și cerințelor actuale ale pieței muncii”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Peste 220 de unități de învățământ au fost deja modernizate în Regiunea Vest, prin Programele Operaționale Regionale 2007-2013 și 2014-2020.

Aproximativ 11% din școlile din regiune au fost modernizate și aproape 90.000 de elevi se bucură de aceste investiții.

Ghidul de finanțare pentru școli și licee aflat în consultare publică pe site-ul www.vest.ro, aici, și să ne transmiteți eventualele sugestii și observații până în data de 4 octombrie, la adresa de e-mail consultare@adrvest.ro.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole