Președintele României, Nicușor Dan, a găzduit la Palatul Cotroceni recepția oficială dedicată Zilei Naționale, în cadrul căreia a prezentat o radiografie a situației actuale a țării și a vorbit despre progresele și provocările ultimelor decenii.
Președintele a subliniat atât neajunsurile cu care România încă se confruntă, cât și domeniile în care au fost realizate pași importanți, insistând asupra responsabilității instituțiilor de a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor.
La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, invitat de șeful statului la recepție. Liderul CJ Timiș și al organizației județene PSD a transmis, cu această ocazie, un mesaj de Ziua Națională.
„1 Decembrie, Ziua Națională, ne reamintește obligația de a transforma cu adevărat viețile oamenilor. Înseamnă să construim spitale, drumuri, școli, să ridicăm infrastructura sportivă și să deschidem porțile culturii către fiecare generație. Din păcate, de prea multe ori confundăm patriotismul doar cu festivitățile de Ziua Națională. Adevăratul patriotism și iubirea de țară înseamnă munca de zi cu zi. Înseamnă să faci totul pentru ea. Iar proiectele pe care le realizăm în Timiș sunt contribuția noastră directă la România puternică pe care ne-o dorim cu toții. La mulți ani, România!”, a transmis Alfred Simonis.
La recepția de la Palatul Cotroceni au fost prezenți foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, premierul Ilie Bolojan, președinții celor două Camere ale Parlamentului, Sorin Grindeanu și Mircea Abrudean, miniștrii Cătălin Predoiu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Alexandru Nazare, Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române și președinta Curții Constituționale, Elena Simina Tănăsescu.
