CCR a decis, vineri, în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea președintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acțiunilor necesare, aș cum puteți citi AICI.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, prin intermediul unei postări pe Facebook, că aceasta era singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT, așa cum puteți citi AICI.
Președintele AUR, George Simion, a postat și el un mesaj pe Facebook în care acuză o lovitură de stat, așa cum puteți citi AICI.
Elena Lasconi, candidata USR în turul doi de scrutin, a criticat vineri, anularea alegerilor prezidențiale, susținând că “astăzi este momentul în care statul român a călcat în picioare democrația“, așa cum puteți citi AICI.
Călin Georgescu, candidatul aflat pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat că va face o declarație publică la ora 21:00.
PNL pare debusolat după anularea prezidențialelor deoarece nici partidul și nici președintele interimar nu au emis încă un punct de vedere după anunțul CCR.
Reacții au avut doi lideri liberali, în mod spontan.
Ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, afirmă că decizia CCR privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale este o reacţie „firească a unui stat care dovedeşte că are instituţii care încă funcţionează” şi „singura posibilă, în faţa unei agresiuni externe brutale şi evidente”.
„Decizia Curţii Constituţionale a României este o reacţie firească a unui stat care dovedeşte că are instituţii care încă funcţionează, chiar dacă imperfect şi cu întârziere. Este singura decizie posibilă, în faţa unei agresiuni externe brutale şi evidente, purtată pe terenul sacru al procesului electoral liber. În mod normal, nici nu ar fi trebuit să fim aici, dacă s-ar fi constatat evidenţa încă dinainte de primul tur: un candidat pro-rus, care glorifică criminali şi aruncă la coşul de gunoi eforturile României de integrare în structurile euroatlantice, nu poate fi preşedintele României„, a scris Burduja, vineri, pe Facebook.
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu a afirmat, vineri, că este prea devreme pentru o reacţie la decizia CCR privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale şi că va trebui realizată o analiză.
„Este prea devreme pentru o reacţie. Reacţia va veni în urma unei analize. Nu comentăm decizia CCR„, a declarat Ciucu