Timiș: Strabag și PORR Construct se luptă pentru extinderea drumului județean prin Dumbrăvița – 70 de stâlpi trebuie relocați

Termenul final pentru depunerea ofertelor de execuție a lucrărilor de modernizare pentru Lotul 1 din DJ 691 aliniază la startul evaluării doi constructori de renume, PORR Construct și Strabag.

Proiectul tehnic prevede lărgirea drumului la două benzi pe sens, amenajarea unor dispozitive de colectare a apelor pluviale, a sensurilor giratorii și a intersecțiilor semaforizate, execuția de trotuare pe anumite segmente, iluminat și intervenții la rețelele de utilități. Lucrarea va include și scoaterea stâlpilor de susținere a liniei de contact pentru troleibuz și amplasarea celor noi.

Am primit oferte din partea unor companii serioase, care au avut rezultate bune și pe alte proiecte de-ale noastre. Strabag a executat extinderea la patru benzi a DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă, iar acum are în lucru celălalt tronson din DJ 691. Cu PORR Construct am modernizat DJ 692B Tomnatic – DN6 (sensul giratoriu de la Tomnatic), dar mai ales, am făcut cea mai mare reabilitare din județ, drumul de legătură între Timiș și Arad – DJ 693 pentru interconectare la A1 (AR). Dacă totul va decurge normal și fără contestații, semnăm contractul până la jumătatea lunii august, astfel încât, până la finalul anului, să cheltuim fondurile europene pe care le avem la dispoziție”, transmite Consiliul Județean Timiș, într-un comunicat de presă.

Extinderea la patru benzi a drumului județean care trece prin Dumbrăvița este condiționată de scoaterea a 70 de stâlpi de troleibuz ai Primăriei Timișoara, aproximativ 50 urmând să fie amplasați ulterior pentru a asigura funcționalitatea liniei de contact.

Dacă Primăria Timișoara și Primăria Dumbrăvița doresc acest proiect care ar crește considerabil calitatea vieții locuitorilor Dumbrăviței, au ocazia să ne predea stâlpii. Fără banii europeni atrași de Consiliul Județean și fără cheltuielile suplimentare suportate de administrația județeană, Primăria Dumbrăvița nu își va permite financiar vreodată să extindă drumul deoarece le-ar consuma peste două treimi din bugetul local. E ultima șansă să renunțe la orgolii și să lucrăm împreună, căci nu este normal ca un drum de 2 minute să fie parcurs în aproape jumătate de oră”, a precizat așa zisul șef al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica din Dudești.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole