Timiș: peste 220 de amenzi date de polițiștii rutieri într-o săptămână – viteza excesivă  în continuare principalul risc în trafic

Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Timiș, alături de colegii lor din structurile rutiere orășenești și ai secțiilor de poliție rurală, desfășoară zilnic acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor produse din cauza vitezei excesive.

În această săptămână, echipajele de poliție au acționat pe principalele artere din județ, atât pe drumurile naționale, cât și pe cele județene, folosind aparatura radar din dotare pentru depistarea șoferilor care depășesc limitele legale de viteză. În urma activităților de control, au fost aplicate 222 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 124.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce“, a informat Poliția Timiș.

Pe lângă verificările privind viteza, în cadrul acestor acțiuni au fost efectuate și testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, aceste controale vor continua zilnic. Obiectivul principal rămâne prevenirea accidentelor rutiere și protejarea vieții tuturor participanților la trafic.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole