Polițiștii Orașului Sânnicolau Mare au reținut trei bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani bănuiți de tâlhărie calificată.
În fapt, duminică, 12 martie, în jurul orei 20:20, polițiștii Orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Sânpetru Mare, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către mai multe persoane, ulterior, acestea deposedându-l de două telefoane mobile și 370 de lei.
„În urma investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, polițiștii au depistat în localitatea Sânpetru Mare 3 bărbați în vârstă de 19, 23 și 35 de ani și o femeie în vârstă de 22 de ani, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate„, transmite IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.