Panourile publicitare, eliminate de pe strada principală din Dumbrăvița. Primarul anunță noi lucrări pentru reducerea numărului de stâlpi.
Primăria Dumbrăvița a început procesul de eliberare a zonei rutiere de elemente inestetice, prin demontarea tuturor panourilor publicitare.
Strada principală din Dumbrăvița a fost eliberată de toate panourile publicitare, în urma unei acțiuni derulate în această săptămână. Primarul comunei, Horia Bugarin, a anunțat că acesta este primul pas pentru îmbunătățirea aspectului general al zonei.
Edilul spune că administrația locală își propune ca anul viitor să continue modernizarea prin reducerea numărului de stâlpi de pe marginea drumului, în colaborare cu Rețele Electrice Banat.
„V-ați imaginat cum ar arăta strada principală a Dumbrăviței fără zecile de stâlpi? Săptămâna aceasta, primul pas a fost făcut. Toate panourile publicitare au dispărut de pe marginea drumului. Anul viitor, încercăm împreună cu Rețele Electrice Banat să rărim și stâlpii de curent atât de inestetici aflați pe marginea drumului. Continuăm împreună”, a transmis primarul Horia Bugarin.
