Malurile râului Timiș și patru dintre cele mai importante parcuri din municipiul Lugoj vor intra într-un amplu proces de modernizare, în cadrul unui proiect urban major, anunțat recent de primarul Călin Dobra.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 52 de milioane de lei, din care 2 milioane reprezintă contribuția municipalității, restul fondurilor fiind asigurate prin Programul Operațional Regional (POR) Vest.
”Cele patru parcuri vor avea dotare cu mobilier urban, vom planta arbori și arbuști, va fi modernizat iluminatul public, vor fi reconfigurate aleile, dar vom amenaja și locuri pentru agrement și locuri de joacă”, a declarat Călin Dobra.
Proiectul vizează reamenajarea malurilor râului Timiș – o zonă cu potențial recreațional imens, dar insuficient valorificată până în prezent – și modernizarea a patru parcuri centrale din oraș, cu obiectivul de a crea un spațiu urban verde, prietenos, funcțional și durabil.
Ce presupune proiectul:
- Reabilitarea falezelor de-a lungul Timișului, cu piste de biciclete, alei pietonale, iluminat modern, mobilier urban și zone pentru sport și relaxare;
- Plantări masive de arbori și arbuști pentru creșterea suprafeței verzi;
- Modernizarea infrastructurii din patru parcuri centrale – inclusiv alei, spații de joacă, fântâni arteziene și sisteme de irigare;
- Reamenajarea peisagistică pentru un aspect urban armonios;
- Măsuri pentru protecția mediului și creșterea calității aerului în oraș.
Proiectul se află în prezent în faza de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației publice. Dacă procedura decurge fără contestații, lucrările ar putea începe în luna septembrie 2025, cu un termen de execuție estimat la 24 de luni.
