Timișoara: încep lucrările pentru restabilirea iluminatului public în Parcul Justiției – panourile fotovoltaice vor fi înlocuite cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică

Primăria Timișoara anunță că săptămâna viitoare, încep lucrările pentru restabilirea iluminatului public în Parcul Justiției, prin modernizarea infrastructurii.

Astfel, panourile fotovoltaice de pe cei 23 de stâlpi vor fi înlocuite cu lămpi alimentate de la rețeaua electrică, asigurându-se astfel un iluminat mai eficient pentru cetățeni.

Lucrarea va fi realizată de echipe mixte de la societățile STPT și Horticultura, care, într-o primă etapă, vor face săpături subterane pentru a verifica și repara rețeaua electrică de alimentare a stâlpilor, în condițiile în care aceasta este foarte veche. Ulterior, suprafețele cu gazon afectate de intervenții vor fi refăcute de către Horticultura.

Susținem ferm utilizarea energiei regenerabile, dar proiectul de modernizare a Parcului Justiției realizat în urmă cu aproximativ șapte ani nu a fost deloc eficient, din păcate. Felinarele nu funcționau toată noaptea, bateriile care acumulau energia solară în timpul zilei nu susțineau sistemul tot timpul și chiar am avut situații în care au dispărut. Lucrările de modernizare pe care le facem acum asigură un iluminat public constant și contribuie la creșterea siguranței în parc”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Panourile fotovoltaice care vor fi dezasamblate de pe stâlpii din Parcul Justiției vor fi depozitate la STPT, urmând să fie decisă destinația acestora. Lucrările vor fi gata în aproximativ o lună.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole