Timiș: controale pe șantiere – amenzi de sute de mii de lei pentru munca la negru în construcții – inspectorii de muncă atrag atenția asupra riscului ridicat de accidente

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș au dat amenzi de peste 313.000 de lei, în urma mai multor controale pe care le-au derulat în luna mai, în cadrul unei campanii de combatere a muncii la negru în domeniul construcțiilor și au depistat 13 persoane care lucrau fără forme legale.

Obiectivul principal al campaniei a fost combaterea muncii fără forme legale și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale, iar domeniul construcțiilor reprezintă un pilon important al economiei naționale, dar este și un sector cu risc ridicat de accidente de muncă, arată, marți, într-un comunicat, șefa ITM Timiș, Ileana Mogoșanu.

În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat 105 controale, aplicând 61 sancțiuni contravenționale, dintre care, 16 au fost amenzi în valoare totală de 313.500 lei, iar 47 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost depistate 13 persoane prestând activitate fără forme legale de angajare.

Deficiențele constatate au vizat o gamă largă de nereguli, printre care neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă, lipsa evidenței timpului de muncă, nerespectarea repausului săptămânal și a regimului muncii suplimentare, necompletarea registrului de evidență a salariaților sau lipsa echipamentului individual de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme.

Ileana Mogoșanu subliniază că majoritatea angajatorilor din domeniul construcțiilor din județul Timiș au conștientizat importanța întocmirii contractelor individuale de muncă pentru lucrătorii lor, precum și preocuparea constantă a acestora de a respecta prevederile legislației în vigoare privind normele de securitate și sănătate în muncă, dovadă fiind numărul în scădere a muncii la negru în acest domeniu.

Astfel de acțiuni vor continua.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole