Timiș: controale la unitățile sanitare private care dețin cel puțin o sală de operație – activitatea unei clinici a fost suspendată

Inspectorii DSP Timiș au verificat, în luna octombrie, toate cele șase unități medicale private din județ care dețin cel puțin o sală de operație.

Activitatea unei clinici private a fost suspendată, trei au fost amendate, iar alte două au primit avertisment în urma controalelor privind respectarea protocoalelor și procedurilor de lucru, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu.

Reprezentanta instituției a precizat că, la începutul anului, au fost verificate și cabinetele stomatologice, fiind aplicate atunci 16 sancțiuni. În județ sunt înregistrate aproximativ 1.000 de astfel de cabinete.

Controalele în unitățile private cu săli de operație au fost dispuse de Ministerul Sănătății în urmă cu o lună, după tragedia în care o fetiță de doi ani a murit în timpul unei intervenții stomatologice în care a fost sedată intravenos.

Recomandările noastre