Timiș: cetățean albanez prins la vama Moravița cu două permise de conducere false – tânărul de 24 de ani este cercetat penal

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, două permise de conducere false. Cetățeanul albanez, aflat la volanul autoturismului, este cercetat penal.

În 13 august, la ora 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean albanez, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Audi, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice din Marea Britanie.

Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților albaneze, nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic. Totodată, la controlul fizic al mijlocului de transport, s-a mai găsit un permis de conducere cu însemnele din Marea Britanie, care nu este un document autentic, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia real„, transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole