Timiș: amenzi de aproape 60.000 de lei aplicate de polițiști în două zile – 20 de permise de conducere reținute

În primele două zile ale săptămânii, polițiștii au acționat în tot județul Timiș pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale. Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat împreună cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

S-a urmărit prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Pe durata acțiunilor, au fost instituite 43 de filtre, fiind legitimate 1080 de persoane și controlate 717 autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 191 de testări cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul drugtest, fiind depistată o deținere de substanțe psihoactive.

Au fost conduse la sediul poliției patru persoane în vederea identificării și amprentării.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 371 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.365 de lei, atât pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 20 permise de conducere (cele mai multe pentru depășirea limitei legale de viteză) și retrase 26 certificate de înmatriculare„, transmite IPJ Timiș.

Totodată, au fost constate patru infracțiuni la regimul rutier, respectiv: trei pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și una pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole