La Timișoara, în cadrul unei întâlniri organizate între conducerile organizațiilor PNL Timiș și PSD Timiș, marți a avut loc semnarea protocolului de colaborare administrativă la nivelul Consiliului Județean Timiș, de către președinții celor două organizații, Alfred Simonis de la PSD și Vasile Blaga de la PNL.
“Protocolul acoperă perioada mandatului 2024-2028 și stabilește cadrul de cooperare între PSD Timiș și PNL Timiș, la nivelul Consiliului Județean Timiș, cu următoarele obiective:
– Constituirea unei structuri administrative funcționale în cadrul Consiliului Județean Timiș, capabilă să elaboreze, să implementeze și să monitorizeze proiecte de mare anvergură în domenii precum infrastructura publică, educația, sănătatea, cultura, asistența socială, ordinea publică, turismul, tineretul, protecția mediului și sportul.
– Asigurarea unei bune coordonări între cele două partide în cadrul Consiliului Județean, în scopul adoptării unor decizii eficiente și transparente.
– Promovarea unei guvernări responsabile și transparente în interesul cetățenilor județului Timiș.
– Colaborarea administrativă convenită prin acest protocol va include constituirea majorității la nivelul Consiliului Județean Timiș, desemnarea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș, câte unul din partea partidelor semnatare (Alin Popoviciu – PNL, Alexandru Iovescu – PSD) și desemnarea președinților, vicepreședinților și secretarilor comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Timiș. De asemenea, protocolul include și acordul asupra realizării consultărilor anticipate între grupurile de consilieri ale celor două partide politice semnatare, pentru proiectele de hotărâri de consiliu județean pe care urmează să le propună, dar și cu privire la alte decizii legate de funcționalitatea instituției județene“, se arată între-o postare pe Facebook a PNL Timiș.
PSD Timiș a precizat poziția sa în privința protocolului printr-un comunicat de presă separat de PNL Timiș.
„Am stabilit încă din campania electorală această arhitectură a conducerii Consiliului Județean Timiș, iar astăzi am oficializat-o prin acest protocol pentru că suntem oameni de cuvânt. Fiecare partid a desemnat un reprezentant pentru cele două funcții de vicepreședinți. Însă nu totul este despre funcțiile de conducere, așa că am stabilit și câteva criterii de care trebuie să ținem cont pentru a avea un act administrativ performant, am stabilit o serie de obiective pe care le vom respecta. Îmi doresc o bună colaborarea nu doar cu partenerii de la PNL, ci și cu aleșii județeni din opoziție pentru că este nevoie de efortul fiecăruia pentru a realiza ceea ce ne-am propus: să finalizăm proiectele demarate, dar mai ales să atragem alte mari investiții în județul Timiș” – Alfred Simonis, președintele Partidului Social Democrat Timiș.
Vasile Blaga, președinte PNL Timiș: “Am semnat astăzi un protocol de colaborare administrativă la nivelul Consiliului Județean Timiș, care vine ca o concretizare a rezultatului alegerilor locale din 9 iunie 2024, prin care a fost câștigată funcția de Președinte al Consiliului Județean Timiș de către alianța formată de PNL alături de PSD Timiș. Ne dorim rezultate vizibile în următorii ani, transparență și corectitudine în activitatea CJT, dar și o coordonare a grupurilor de consilieri județeni, pentru o guvernare responsabilă și transparentă, în interesul cetățenilor județului Timiș.”