Timiș: 32 de pompieri vor ajunge la Galați pentru a oferi ajutor în urma inundațiilor – deja au ajuns în zona afectată mai multe materiale de prim ajutor

Sprijinul pompierilor timișeni continuă pentru județul Galați.

Joi dimineață, un efectiv de 32 de pompieri din cadrul celor șapte subunități de intervenție ale inspectoratului a plecat spre județul Galați, pentru a oferi sprijin colegilor care intervin de zile bune în gestionarea efectelor provocate de inundații. Mulțumim Societății de Transport Public Timișoara pentru susținerea acestei misiuni, punând la dispoziția pompierilor noștri un autocar care va facilita deplasarea“, a transmis ISU Timiș.

Marți, Prefectura Timiș, informa că ISU Timiș va disloca un număr de cinci pompieri care se vor deplasa cu două autocamioane de intervenție ACI cu sistem abroll, cu două buldoexcavatoare, cu o serie de materiale necesare unei astfel de intervenții și cu o remorcă pentru transport utilaje.

Arhiepiescopia Timișoarei a făcut posibilă achiziționarea a 100 de lopeți și 100 de roabe. Toate aceste utilaje și materiale destinate să intensifice capacitatea de acțiune în zonele afectate vor fi transportate astăzi în județul Galați. Pompierii timișeni și echipamentele enumerate se vor alătura echipelor care contribuie la curățarea gospodăriilor și îndepărtarea aluviunilor”, a precizat Prefectura Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole