Timiș: 29 de zilieri prinși că munceau la negru – au fost verificate 55 de firme și au fost date amenzi de 24 de mii de lei

În perioada 10-16 octombrie 2023, ITM TIMIȘ a desfășurat Campania Naţională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor de aplicare a acesteia precum şi a modului în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în registrul electronic de evidenţă a zilierilor.

În timpul activității de control desfășurată de către inspectorii de muncă ITM TIMIȘ, au fost depistați 29 de zilieri netransmiși în registrul electronic de evidența a zilierilor. Au fost verificate 55 de societăți comerciale cărora li s-au aplicat 15 sancțiuni, dintre care 11 avertismente și 4 amenzi, în valoare de 24.000 de lei“, arată ITM Timiș.

Principalele deficienţe din domeniul relaţiilor de muncă, constatate în acţiunile de control, au fost următoarele: beneficiarii nu au transmis registrul electronic de evidență a zilierilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, zilnic, înainte de începerea activității de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarului sau împuternicit al acestuia; zilierii au prestat activități pentru același beneficiar sau împuternicit al acestuia pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, cumulate pe durata unui an calendaristic; nerespectarea remunerației brute orare stabilită în funcție de salariu minim brut pe țară“, garantat în plată, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole