Țigări confiscate de jandarmi în Piața Nouă din Timișoara

Jandarmi din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara împreună cu specialiști din Direcția Regională Vamală Timișoara au desfășurat ieri o acțiune în scopul combaterii comerțului cu produse de contrabandă, în zona de responsabilitate.

“Pe timpul acțiunii, în Piața Nouă din municipiul Timișoara, oamenii legii au depistat un bărbat în vârstă de 46 ani, care transporta și oferea spre vânzare 3600 țigarete de diferite mărci, despre care există suspiciunea că provin din activități de contrabandă. Pachetele cu țigări găsite asupra persoanei, au fost ridicate și predate Direcției Regionale Vamale Timișoara în vederea luării măsurilor ce se impun“, transmite Jandarmeria Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole