Centrul Oncologic OncoHelp din Timişoara a realizat un studiu unic în România, pe parcursul a 13 ani, care indică faptul că 4% dintre pacientele cu cancer de sân au dezvoltat o a doua neoplazie.
Cea de-a doua neoplazie a apărut după ce bolnavele au fost iniţial diagnosticate şi tratate pentru un cancer primar mamar.
Medicul oncolog Cristina Oprean, de la centrul OncoHelp Timişoara, a declarat, luni, că din cele 721 de paciente aflate la menopauză, 28 au primit un diagnostic secundar de neoplazie. Toate pacientele erau în urmărire activă postterapeutică.
„Cea mai frecventă a doua neoplazie diagnosticată de noi a fost cancerul de sân contralateral. Peste 25% dintre paciente au fost în această situaţie. Alte 21% dintre femei au dezvoltat cancere ginecologice, ca o a doua neoplazie, iar peste 14% au fost depistate cu cancer digestiv, ca o a doua formă de cancer. La peste jumătate dintre aceste paciente, timpul scurs între diagnosticul tumorii primare şi al celei secundare a fost mai mic de un an, aceasta indiferent de tratamentele anterioare urmate pentru cancerul de sân. Vorbim de chirurgie, radioterapie, chimioterapie sau chiar tratament cu anticorpi anti VGFR”, spune dr. Cristina Oprean, şef Secţie Spital Zi de la Centrul de Oncologie OncoHelp, într-un comunicat.
Totodată, autorii studiului au remarcat că peste 80% dintre pacientele diagnosticate cu o a doua neoplazie sunt din mediul urban.
Medicii subliniază că este nevoie de o supraveghere continuă activă şi după diagnosticul celei de a doua neoplazii, pentru a creşte rata supravieţuirii la pacientele cu cancer de sân.
„Este bine cunoscut faptul că efectuarea unor controale profilactice periodice este foarte important, îndeosebi după vârsta de 40 de ani, pentru depistarea unui cancer mamar. Şi în cazul unei tumori mamare deja diagnosticate, investigaţiile permanente de urmărire postterapeutică, atât clinice, cât şi imagistice, duc la detectarea precoce a progresiei bolii, dar şi a unei posibile alte neoplazii primare. Este însă foarte important să avem acces şi să implementăm pe scară largă testele genetice pentru pacienţii diagnosticaţi cu mai multe neoplazii primare. Astfel, se va putea identifica predispoziţia genetică pentru aceste boli. În situaţia cancerelor ereditare, vor putea fi dezvoltate măsuri specifice de management şi supraveghere atât a pacienţilor, cât şi a descendenţilor acestora”, adaugă dr. Cristina Oprean.
Studiul realizat de echipa condusă de dr. Cristina Oprean a fost publicat recent într-o revistă internaţională de specialitate şi va fi prezentat la conferinţa mondială a Asociaţiei Multinaţionale pentru Asistenţă Suportivă în Cancer, care va avea loc în iunie 2022, la Toronto.
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de neoplasm la femei. În fiecare an sunt depistate peste 1.500.000 de cazuri noi de cancer mamar. Chiar dacă rata de supravieţuire este de peste 98%, anual, peste 500.000 de femei cad victime acestei maladii.