Stadionul de rugby din Ronaț va fi extins și modernizat – a fost lansată licitația pentru proiectare

Primăria Timișoara anunț că a fost lansată licitația pentru modernizarea și extinderea stadionului de rugby din Ronaț.

Achiziționăm serviciile de expertizare și proiectare (faza DALI). Dorim să creștem calitatea infrastructurii atât pentru sportul de masă, cât și pentru sportul de performanță. Ne mândrim cu realizările echipei de rugby a orașului la nivel național, iar stadionul „Gheorghe Rășcanu” va avea la finalul investiției condiții moderne pentru desfășurarea meciurilor“, a declarat primarul Dominic Fritz.

Proiectul propune: repoziționarea terenului actual pentru a amenaja două terenuri de joc, amenajarea unui teren pentru antrenamente, închiderea perimetrului de la stadion, sistem de iluminat nocturn, irigare automată, sistem de încălzire electrică a terenului, tribună acoperită cu scaune moderne și realizarea spațiilor sanitare și administrative necesare pentru respectarea normelor UEFA și a organismelor de reglementare din domeniu.

Valoarea estimată a contractului este de 173.464,29 lei fără TVA, iar termenul de depunere al ofertelor este 07.09.2022

Link pentru licitație: https://www.e-licitatie.ro/…/simplifi…/v2/view/100169306.

Săptămâna trecută municipalitatea anunța că a fost semnat Acordul cadru și primul contract subsecvent pe șase luni pentru servicii de întreținere a terenurilor de sport cu suprafață de iarbă naturală și a zonelor verzi limitrofe acestora, din incinta Stadionului de rugby ”Gheorghe Rășcanu”, așa cum puteți citi AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole