Sorin Grindeanu: nu cunosc noua conducere de la Primăria Timișoara, nu am numerele de telefon – l-am chemat pe Culiță Chiș să-i dau niște documente

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat într-o conferință de presă desfășurată la Prefectura Timiș că nu cunoaște noua conducere de la Primăria Timișoara și că nu are numerele de telefon.

Vicepremierul a avut o întâlnire cu șeful CJ Timiș, Alin Nica, subprefectul Ovidiu Drăgănescu și mai mulți directori ai instituțiilor subordonate ministerului.  

Întrebat de jurnaliști dacă a vorbit cu noua conducere de la Primăria Timișoara, vicepremierul a spus “că nu cunosc noua conducere de la Primăria Timișoara, nu am numerele de telefon, l-am chemat pe Culiță Chiș să-i dau niște documente legate de noul tramvai“.

“N-am știut pe cine să chem, și eu știam că sunt tot felul de procese la Primăria Timișoara, cu vechea organigramă, cu noua organigramă, nici nu aveam numerele de telefon ale noilor mari șefi și așa că l-am sunat pe fostul sau actual, conform procesului câștigat, pe Culiță Chiș, ca să îi dau ce am adus de la București, că nu mă bag în procesele lor. E afară, l-am sunat să ii predau acest certificat. Dacă nu cunosc pe alții noi…și mai ales că am citit în presă că angajații au câștigat acel proces. Imi cer scuze dacă… sau vi le predau dv. domnule prefect ca să nu avem probleme, le trimiteți cu Poșta Militară“, a spus Sorin Grindeanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole