Sorin Grindeanu recunoaște că imaginile de la botezul familiei Simonis au transmis un mesaj nepotrivit.
Președintele PSD a făcut luni, la sediul partidului, declarații despre controversa națională provocată de opulența afișată la evenimentul organizat în weekend de familia președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis. Grindeanu a vorbit despre contrastul dintre situația economică a populației și luxul prezentat în imaginile de la petrecere, dar a precizat că a participat la eveniment în calitate de prieten.
Liderul social-democrat a spus că înțelege criticile apărute după eveniment și că persoanele cu responsabilități publice trebuie să fie mai atente la mesajul pe care îl transmit, inclusiv atunci când participă la evenimente private.
„Am văzut reacția apărută după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au fost invitați, că până și aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, un contrast între, în contextul social dificil, pe care oamenii cu responsabilități publice, cei care avem responsabilități publice, trebuie să fim mult mai atenți la felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private. Nu vreau să caut explicații și nici să mă eschivez. În calitate de lider al PSD, regret percepția creată în rândul oamenilor”, a declarat Sorin Grindeanu.
În timpul declarației, Grindeanu a fost întrebat despre contradicția dintre discursul PSD privind românii care au sărăcit și imaginile de la botez, în care au fost afișate poșete și haine de mii de euro.
„Discursul despre românii care au sărăcit intră în contradicție, domnule Grindeanu, cu etalarea luxului pe care l-a văzut o țară întreagă în weekend, cu etalarea unor poșete de mii de euro, unor haine de mii de euro. Am o întrebare. Dacă vă referiți la liderii PSD, ați sărăcit?” – a fost întrebat Grindeanu.
„Da, toată lumea a sărăcit. Pentru mine și pentru familia mea, unele lucruri pe care l-am văzut acolo evident nici pe mine nu m-au făcut bucuros, dar eu va aduc aminte că am fost naș și in 2018 la familia Simonis, și în 2020, la primul botez și în 2022, am fost și acum. Am fost acolo nu ca președinte PSD, ci ca prieten”, a răspuns Sorin Grindeanu.
