Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis: orice român obişnuit care ia de gât un alt român a doua zi are dosar penal. De ce parlamentarii nu trebuie să răspundă în faţa legii?

Parlamentarii social-democraţi susţin modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, a anunţat, miercuri, în plen, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, arătând că au existat multe derapaje în ultimii ani.

„Este o zi tristă pentru Camera Deputaţilor, pentru faptul că trebuie să reglementăm nişte chestiuni care, altfel, în orice parlament civilizat, sunt de bun simţ. E adevărat că au existat multe derapaje în ultimii ani de zile – şi Bacalbaşa, şi Bichineţ, şi mulţi alţii – şi de fiecare dată, atunci când un reprezentant al grupului PSD a avut derapaje, în numele grupului am venit şi mi-am cerut scuze pentru acele remarci. De fiecare dată, în schimb, când colegi s-au îmbrâncit pe hol şi s-au făcut în toate felurile sau când colege au fost jignite în Parlament (…), noi nu aveam mecanismul regulamentar pentru a-i sancţiona. Ceea ce facem, astăzi, aici nu înseamnă că de mâine îi sancţionăm pe toţi cei care încalcă Regulamentul, pentru că există diferite trepte de încălcare”, a afirmat Simonis la dezbaterea proiectului de lege de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, „orice român obişnuit care ia de gât un alt român, indiferent de calitatea celui pe care îl ia de gât, a doua zi are dosar penal, este amendat”.

„De ce parlamentarii nu trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptul că iau în Parlamentul României de gât pe cineva? (…) Singura modificare adusă Regulamentului astăzi este următoarea: este interzisă transmiterea live-urilor din băncile celorlalte partide politice, decât cele repartizate dumneavoastră. (…) De ce trebuie să acceptăm comportamentul unui anumit grup parlamentar şi să nu putem lua măsuri împotriva grupului, care nu ia măsuri, la rândul său, împotriva unui coleg care, vezi Doamne răzvrătit, nu face altceva decât să încalce Regulamentul la nesfârşit?”, a adăugat Simonis, care a fost întrerupt de mai multe ori de parlamentarii de la AUR.

El a subliniat că modificările aduse Regulamentului Camerei, respectiv eventualele sancţiuni adoptate, nu sunt îndreptate împotriva grupului AUR sau a unui deputat anume, ci împotriva oricărui parlamentar care este agresiv, adresează injurii şi încalcă legea în Camera Deputaţilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole