Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis: Alin Nica să se roage să nu îl prindă din urmă niște dosare, dar prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul

PNL Timiș a solicitat astăzi președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis și prim-vicepreședintelui PSD, Sorin Grindeanu, să-și dea cu părerea despre cazul medicului Octavian Mazilu acuzat de luare de mită și arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile, așa cum puteți citi AICI.

Replica așteptată de PNL Timiș și Alin Nica a venit repede și probabil este una la care peneliștii nu se așteptau.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune într-un comunicat de presă că șeful PNL Timiș ar trebui să se uite în propria oardă deoarece are lângă el oameni apropiați deja compromiși.

“De 1 iunie, ziua copiilor, Alin Nica nu are nimic mai bun de făcut decât să se joace cu declarațiile. Președintele PNL Timiș acuză PSD și arată cu degetul un medic, suspectat că a luat mită. Condamnăm ferm orice act de corupție, indiferent de cine îl face, iar dacă se dovedește fapta, cel care a greșit trebuie să suporte consecințele. Doar că judecătorii vor da sentința, nimeni altcineva! Ce este revoltător? Faptul că Alin Nica vorbește despre un PSD-ist în timp ce ignoră realitatea din filiala sa, aceea că un vicepreședinte PNL și un parlamentar PNL sunt trimiși în judecată pentru acte de corupție! Mai mult, cel de-al doilea este omul lui de casă, încă de pe vremea când Nica stăpânea Dudeștiul, fiind un prestator de servicii care beneficia de contracte de sute de mii de euro cu dedicație. Nica are inconştiența să deschidă gura exact când ar trebui să şi-o țină mai strânsă și să se roage să nu îl prindă din urmă niște dosare. PSD Timiş nu a comentat nici descinderile de la Primăria Timișoara, când oamenii legii au ridicat documente de la șefii USR ai administrației locale, nici când cei de la PNL au fost acuzați. Când presa a relatat pe larg despre contractele echipei Șandru-Nica, cu multe suspiciuni de corupție ascunse în spatele lor, la fel, PSD nu a comentat. Noi aşteptăm verdictul instanței de judecată.  Se observă în ieșirea de azi acțiunea unui om disperat, un președinte pe punctul de a-și pierde partidul măcinat de tensiuni majore, cu primari care amenință să plece in corpore, cu membri care nu mai ascultă comenzile lui, cu o conducere în derivă, un om care nu ştie să negocieze, fiind umilit cu fiecare ocazie de adversari şi aliați.  Nu ține, Alin Nica! Nu merge cu distragerea atenției! Acceptăm critici din partea unor oameni verticali și morali, însă nu de la dumneavoastră! O neaoşă vorbă din popor spune că „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. La asemenea situații se referă, domnule Nica!“, se arată în comunicatul PSD Timiș.

Medicul Octavian Mazilu, fost consilier local PSD, a fost arestat ieri pentru 30 de zile fiind acuzat de luare de mită.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole