Șeful PNL Timiș, Alin Nica, un procesoman în delir – va contesta în instanță dacă va fi revocat de Senat din Consiliul ANI deși este acuzat de ANI în trei dosare penale: este un abuz, PSD invocă o incompatibilitate morală, e un pic ipocrit, vă amintiți de OUG 13

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în luna ianuarie, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica, preşedinte al CJ Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii. infracţiunile ar fi fost comise când era primar în Dudeştii Noi.

Deciziile ANI, unele atipice, deoarece în majoritatea covârșitoare a cazurilor se declară persoana în conflict de interese și apoi se trimite dosarul la Parchet, au venit în condițiile în care Alin Nica ocupa și funcția de membru al Consiliului Național de Integritate al ANI, un fel de Consiliu de Administrație și Supraveghere al Agenției, funcție în care a fost numit printr-o decizie a Senatului României.

Ieri, la Senat, s-a încercat revocarea lui Alin Nica din funcția de membru al Consiliului ANI, la solicitarea președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, un demers de bun simț având în vedere că este acuzat chiar de ANI, așa cum puteți citi AICI.

Astăzi, șeful Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, un procesoman notoriu, a declarat că propunerea de revocare a sa din calitatea de membru al Consiliului Naţional de Integritate este un abuz, pentru că nu există nicio bază legală pentru propunerea făcută de deputatul Alfred Simonis (PSD) şi susţinută de senatorul Raoul Trifan (USR).

Propunerea de revocare este un abuz şi o încercare a PSD-USR de manipulare a opiniei publice în scop electoral, pentru că nu există nicio bază legală pentru propunerea făcută de deputatul Alfred Simonis şi susţinută de senatorul Raoul Trifan. ANI nu m-a declarat nici în incompatibilitate, nici în conflict de interese. Nu am ce să contest la ANI, nu sunt în judecată cu ANI, raportul meu cu ANI pe speţele care mi-au fost imputate s-a încheiat odată cu trimiterea acestui raport de evaluare. În data de 25 ianuarie 2023, după înregistrarea acestor sesizări la adresa mea, ANI a emis un raport de evaluare în care precizează: „nu au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă.” Legat de incompatibilitate, nici nu se pune problema pentru că nu am fost reclamat că aş fi în vreo poziţie de incompatibilitate. Asta ca să clarificăm foarte bine aceste aspecte care au circulat în spaţiul public”, a afirmat Alin Nica, joi, într-o declaraţie de presă.

Alin Nica spune că cei care solicită revocarea invocă o aşa-zisă incompatibilitate morală.

Demersul PSD-USR spune că excede cadrului legal pentru că în Legea 144/2007 de organizare şi funcţionare a ANI se specifică foarte clar care sunt condiţiile de revocare a unui membru din Consiliul Naţional de Integritate şi acestea sunt: „mandatul de membru al Consiliului încetează înainte de termen prin revocare de către Senat pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, prin demisie ori în caz d deces.” Or, nu sunt îndeplinite niciuna dintre aceste trei situaţii. Cei care solicită revocarea mea invocă o aşa-zisă incompatibilitate morală. E un pic ipocrit ca cei de la PSD să invoce incompatibilitate morală, când avem nenumărate cazuri în care numai ce e moral cei de la PSD nu au făcut. Şi vă amintiţi şi OUG 13 şi alte astfel de exemple pot continua. Deci nu mă regăsesc în niciuna din aceste situaţii şi consider că mi-am îndeplinit cu responsabilitate şi interes pentru munca depusă atribuţiile ce îmi revin în calitate de membru a CNI”, a mai spus Nica.

Șeful CJ Timiş a mai declarat că atacul asupra sa, din partea PSD şi USR este o obişnuinţă a acestor partide. Nica a adăugat că autorităţile statului trebuie să cerceteze orice suspiciune. 

Atacul politic asupra mea are legătură cu obişnuinţa PSD şi mai nou a USR care a devenit practic instrumentul PSD de atac, de a deturna activitatea instituţiilor legitime ale statului prin diverse plângeri şi sesizări neîntemeiate asupra unor ţinte politice. Autorităţile statului trebuie să îşi facă treaba, să cerceteze orice presupusă suspiciune, astfel că cei rău intenţionaţi folosesc abuziv un sistem bine gândit. Credeţi că PSD şi USR, partidele domnilor Simonis şi Trifan, sunt curate ca lacrima? Sunt fără pată? Nu, doar că membrii PNL nu fac plângeri neîntemeiate prin care să intoxice oamenii de bună credinţă. Oricare dintre noi (…), fie că suntem oameni politici, jurnalişti, funcţionari, poate să se umple de plângeri penale în maxim 2-3 săptămâni, dacă în jurul nostru sunt persoane de rea credinţă care pot să înseileze o serie de motive prin care să spună că ai făcut x faptă, ai făcut y abuz. Dar asta nu înseamnă că persoana respectivă este din start vinovată. Simpla depunere a unei plângeri la Parchet nu înseamnă condamnare efectivă şi că persoana respectivă este vinovată. Asta ar însemna că nu mai există prezumţia de nevinovăţie. Dacă domnul Trifan consideră şi cei de la USR consideră doar pentru că s-a făcut o plângere la adresa mea ar trebui să îmi dau demisia din CNI, de ce tratează cu dublă măsură – ei au avut sloganul „Fără penali în funcţii publice” – atunci când e vorba de oameni de-ai lor? Şi sunt cazuri concrete: Clotilde Armand, Nicuşor Dan, Ruben Laţcău, Allan Coliban şi nu în ultimul rând Dominic Fritz? De ce toate aceste persoane, unele cercetate, altele finalizate cercetările în cazul ANI, sunt apărate de domnii Trifan şi Barna, şi Drulă, dar în cazul meu, pentru că s-a făcut o plângere la adresa mea, fac această tevatură şi acest joc de imagine foarte ieftin doar pentru a distrage atenţia sau a profita de lipsa de cunoaştere în rândul opiniei publice a detaliilor de funcţionare a instituţiilor statului român? Simpla cercetare de către o instituţie nu înseamnă că eşti vinovat”, a declarat Alin Nica.

Preşedintele CJ Timiş mai afirmă că justiţia îşi va spune cuvântul şi este convins că va fi declarat nevinovat. 

Nu există nicio dispoziţie legală care să permită revocarea din funcţie a unei persoane doar pentru că faţă de aceasta a fost depusă o sesizare penală înaintea efectuării oricărui act de urmărire penală de către organele judiciare. În acest context, am decis să tranşez această situaţie în instanţă, în caz că revocarea va fi făcută, în mod evident ilegal. Am constatat că, în urma poziţiilor pertinente pe care le-am avut în cadrul acestei instituţii, am deranjat anumite grupuri de interese prin monitorizarea atentă a ANI”, a explicat Nica.

Alin Nica este membru CNI din 2021, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene l-a propus ca reprezentant al tuturor preşedinţilor de Consilii Judeţene  din ţară. Mandatul este de 4 ani, iar indemnizaţia este „nesemnificativă”, mai spune Alin Nica. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole