Șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, ar putea fi revocat miercuri de Senat din funcția de membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI – este acuzat în trei dosare penale chiar de ANI

Ordinea de zi a plenului Senatului a fost suplimentată, miercuri, la solicitarea senatorului USR Raoul-Adrian Trifan, cu revocarea din funcție a lui Alin Nica, membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI.

Vreau să iau cuvântul pe procedură pentru a vă aduce la cunoştinţă o situaţie foarte gravă, care există la vârful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), iar aceasta este că domnul Alin Nica, care este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, face parte din Consiliul Naţional de Integritate, practic forul care conduce ANI. Or, domnul Alin Nica a fost cercetat de către ANI, iar ANI a făcut o sesizare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci a fost trimisă o sesizare pentru indicii referitoare la infracţiunile de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (n.r. și fals în declarații)”, a susţinut Trifan.

El a afirmat că este ” cel puţin imoral” ca Alin Nica să mai facă parte din ANI.

Este cel puţin imoral ca acest om să mai facă parte în continuare din acest for care conduce ANI, practic instituţia care îl cercetează şi care a făcut acea sesizare către Parchet. Drept urmare, domnule preşedinte, vă solicit să suplimentăm ordinea de zi cu un vot de revocare a domnului Alin Nica din CNI, pentru că Senatul numeşte membrii acestui for, tot Senatul poate să-i şi revoce„, a conchis senatorul USR.

Cererea în cauză a fost aprobată cu 34 de voturi „pentru” din totalul celor 54 exprimate.

Reamintim că pe 8 iunie șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, a anunțat că a solicitat Senatului și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene revocarea din funcție a lui Alin Nica.

Lupul, paznic la oi. Cam așa se rezumă situația președintelui Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, declarat în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate, iar în același timp Nica este membru în Consiliul Național de Integritate, for de supraveghere a ANI.Consiliul Național de Integritate este numit de către Senatul României, iar Alin Nica a fost nominalizat pentru ocuparea acestei funcții de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România în 2021. Doi ani mai târziu, Agenția Națională de Integritate dă un comunicat prin care anunță problemele președintelui Consiliului Județean Timiș: ”Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, […] De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul Penal[…].”. O spune ANI, negru pe alb despre unul dintre oamenii puși să vegheze la bunul mers la integrității în România. Alin Nica nu este singurul PNL-ist asupra căruia se abat norii negri ai integrității, o întreagă clică din jurul său fiind în aceeași situație: consilieri județeni, municipali, directori de instituții publice, membri în consilii de administrație, toți sunt clienții ANI. Dacă sunt vinovați sau nu, vor decide instanțele de judecată, însă cazul lui Alin Nica este unul cu totul special. Tocmai de aceea, am solicitat Biroului Permanent al Senatului și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România revocarea lui Alin Nica din funcția de membru al CNI, instituție din care ar fi trebuit să demisioneze din momentul în care i s-a adus acuzația de conflict de interese. Pentru demisie, însă, e nevoie de onoare, dar pentru Alin Nica onoarea este doar un cuvânt din dicționar“, arată Alfred Simonis.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole