Șeful interimar al PNL Timiș, Marilen Pirtea, a avut o nouă ieșire publică întârziată, legată de problemele aflate pe agenda publică.
Mai mult, Marilen Pirtea, deși este deputat de Timișoara de mai multe mandate și rector al Universității de Vest de și mai multe mandate, a arătat că habar nu are de ce se întâmplă în oraș.
Într-o postare pe Facebook, de sâmbătă, în care voia să ia atitudine în privința mai multor subiecte, deși problemele respective își găsiseră răspuns de mai multă vreme, doar domnia sa nu fusese pe fază, a confundat fostul sistem de parcare TelPark cu actualul TimPark.
După ce probabil i s-a atras atenția că nu știe nici măcar atât, Marilen Pirtea a modificat postarea, așa cum puteți vedea la finalul articolului.
“Remarc că pe agenda publică timișoreană se detașează trei subiecte importante: serviciile de salubrizare, criza de la maternitatea Odobescu, extinderea sistemului Timpark. PNL subliniază urgența unei abordări coerente, în care și Consiliul Local, dar și executivul primăriei, ar fi bine să caute soluții practice, bune pentru oraș. Pe care încă nu le-au găsit. Nu critic, îmi doresc soluții aplicabile. Alături de consilierii locali liberali, mă implic pentru identificarea unor răspunsuri administrative utile timisorenilor, contributorilor la bugetul local. Le vom prezenta pe măsură ce se vor cristaliza: schimbarea modului de gestionare a salubrizării orașului înseamnă un proces care nu se conduce din birou. Așadar, un serviciu propriu de salubrizare, al administrației, înseamnă și implicarea responsabililor din cartiere, cei care cunosc starea străzilor și a spațiilor cu focare insalubre. extinderea sistemului Timpark este imperativ să fie dublată de transparentizarea bugetului și a tuturor investițiilor realizate, pentru că spațiile de parcare înseamnă mai mult decât o sursă de venituri la buget, în criza de la maternitatea Odobescu, administrația poate arăta cu adevărat că are o determinare clară pentru a reabilita o clădire din patrimoniul orașului, care cu siguranță poate fi găsită. Degeaba plătim studii de regenerare urbană pentru cartiere sau zone întregi, dacă nu reușim să refuncționalizăm punctual o clădire din patrimoniul public“, a scris Marilen Pirtea, la o zi după protestele privind Maternitatea Odobescu și la mai multe ore după ce proiectul de extindere Timpark și salubrizarea fuseseră votate de Consiliul Local.


