Primarul Dominic Fritz a semnat autorizația pentru lucrările pentru amplasarea unui sistem de iluminat public în Parcul Botanic. Lucrările de proiectare și cele de execuție sunt finanțate din fonduri europene. Parcul sau Grădină Botanică a Timișoarei, deschisă publicului din 1986, are o suprafață de aproape nouă ha.
Concret, proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Prin proiect se vor executa următoarele: realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos. Astfel, reducem consumul de energie electrică, realizăm un iluminat corect al parcului, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează.
Pe parcursul proiectării au avut loc consultări cu Direcția Județeană pentru Cultură, parcul fiind situat în zona de protecție a unui monument istoric (TM-II-s-A-06095 Situl urban Cartierul „Cetatea Timişoara”) și reprezentând o zonă de patrimoniu natural valoroasă. De asemenea, împreună cu specialiștii din structura specializată în spații verzi și mediu a Primăriei Municipiului Timișoara s-au făcut modificări detaliate în proiectul inițial – a fost repoziționat fiecare dintre stâlpii de iluminat, în așa fel încât lucrările de săpături pentru amplasarea acestora să nu afecteze rădăcinile arborilor.
Corpurile de iluminat utilizate sunt de tip felinar și distribuie lumina descendent. Partea de sus a acestora e obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare dintre acestea este prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii. Astfel, aceasta poate fi reglată atât pentru reducerea consumului de electricitate, dar și pentru a nu perturba biodiversitatea mediului natural în care sunt amplasate.
„Sunt prevăzute două alei principale cu iluminare mai intensă, unde corpurile de iluminat dirijează circulația dinspre accesul principal în Grădina Botanică spre cele două accese complementare, iar în restul grădinii, iluminatul este diminuat. Acesta poate fi reglat în funcție de datele din teren – de exemplu, descoperim că într-un arbore din proximitate se află un cuib al unei păsări și atunci se poate diminua intensitatea luminii, separat, pentru acel corp de iluminat”, declară șeful de proiect, Lucian Buda.
Valoarea totală a contractului este 2.082.413,26 lei fără TVA. Termen de execuție este de șase luni, iar executant este firma Elby Energy Projects SRL.
Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat imediat după avizarea de către Inspectoratului de Stat în Construcții. Pentru că parcurile sunt oazele de verdeață, care ne oferă confort în timpul zilelor călduroase de vară, lucrările vor avea loc pe sectoare de parc, ce vor fi stabilite de executant împreună cu beneficiarul, în funcție de lucrările stabilite în graficul de lucrări. Astfel, pe parcursul derulării proiectului, accesul publicului va fi restricționat doar pe anumite zone.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.