Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: clanuri de romi Cârpaci vor să șantajeze instituția primăriei în anul 2022, nu este normal

Primăria Timișoara are în derulare un proiect pentru reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgențe.

Valoarea proiectului se ridică la 4.124.670 lei, din care 70% sunt fonduri europene, 28% sunt de la bugetul național și 2% este contribuția bugetului local.

Într-o vizită pe șantierul lucrării, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a dezvăluit o gravă problemă cu care se confruntă municipalitatea din cauza căreia lucrările sunt sistate.

“Corpul va fi unul de P+3. Problema pe care am întâmpinat-o este cea legată de acces. Precum puteți să vedeți există un singur acces din stradă, unul pietonal, nu există acces rutier. Primăria Timișoara deține în spatele acestei clădiri un teren care este domeniul public, al primăriei, un teren care face practic parte dintr-o poveste veche, dar tristă a Timișoarei în care case de patrimoniu din zona Loga au fost luate de către clanurile de romi. Această casă care este în spatele nostru a fost preluată prin metode pe care nu mai vreau să le readuc în discuție, important este că noi ca primărie am inițiat un demers pe  care noi până acum primăria nu l-a mai făcut niciodată. Am mers în instanță și am cerut acces prin ordonanță președențială și am câștigat acest acces“, a dezvăluit Ruben Lațcău.

Eroarea instanței de judecată

“Astăzi am primit și motivarea sentinței. În mod normal, aceste ordonanțe sunt executorii. Ni s-a comunicat soluția luni sau vineri. Am așteptat publicarea motivării care ar fi trebuit publicată marți, dar a întârziat. Ea a venit doar astăzi.  Există ceea ce sperăm noi să fie doar o eroare în cadrul acestei motivări prin care practic intrăm prin curtea pe care au luat-o cu japca clanurile de romi, în sensul în care instanța a omis să pună în această motivare faptul că decizia de ordonanță de acces este una executorie precum spune și legea. Am făcut astăzi o interpelare prin care am cerut o completare către judecători prin care să introducă în motivare și această prevedere expres legală că decizia este executorie ca săptămâna viitoare să venim cu un executor judecătoresc și să putem să intrăm în curte să avem acces“, a menționat viceprimarul USR al Timișoarei.

Un teren din domeniul public este ocupat în mod evident abuziv

“Avem nevoie să finalizăm acest corp de clădire până în decembrie 2023. Vorbim de fonduri europene pe care Primăria Timișoara trebuie să le acceseze, fonduri care sunt importante ca spitalul municipal să poată să aibă corpuri noi, să avem condiții în care pacienții să se simtă în siguranță și nu putem să ne lăsăm șantajați de clanurile de romi care au acaparat parte din patrimoniul Timișoarei.  Și spun șantajat într-un mod destul de clar pentru că deși primăria nu a ieșit public cu aceste lucruri, de-a lungul timpului au existat mai multe contacte cu reprezentanți sau chiar cu romii care au preluat clădirea din spate și în momentul în care noi am turnat radierul și am săpat fundația respectivii cereau 200.000 de euro primăriei, constructorului, pentru a avea acces la șantier. Trebuie să vă imaginați că acel teren este un teren din domeniul public pe care dânșii îl ocupă în mod evident abuziv. De asta am mers în instanță ca să putem obține în mod legal acest acces pentru că nu este normal ca în Timișoara, în anul 2022, clanuri de romi din familia Cârpaci să șantajeze instituția primăriei cu acces pe propriul său teren. Sperăm să avem până săptămâna viitoare această completare în motivare ca să putem să  intervenim cu un executor judecătoresc și să intrăm în curte, dacă nu la buna înțelegere atunci cu forța, dacă este nevoie“, precizează Ruben Lațcău.

Lucrările sunt sistate din cauza accesului

“De asemenea, au fost de-a lungul timpului mai multe tentative din partea acestor clanuri de a convinge constructorul pe care primăria l-a angajat să facă anumite negocieri prin care constructorul să le garanteze că din banii pe care îi va încasa o cotă parte va merge către ei. În acest sens au făcut și un fel de contract între constructor și dânșii. Primăria Timișoara, direcțiile pe care eu le coordonez și cele pe care le coordonează primarul Dominic Fritz, nu au fost niciodată de acord cu aceste acțiuni. Nu suntem de acord ca primăria să se lase șantajată de aceste clanuri de romi. Nu putem să restricționăm accesul pe teren public al primăriei pentru o lucrare de utilitate publică pentru că undeva în trecutul Timișoarei s-au întâmplat tot felul de episoade pe care nici astăzi nu le putem explica. Ca atare, noi am mers în instanță, nu ne vom lăsa șantajați de niciun clar, că e el de romi sau de orice alt fel și vom spera că decizia definitivă a instanței, pentru că dânșii vor avea dreptul la recurs, să fie una care să dea câștig de cauză Timișoarei și să putem să avem acces neîngrădit pe domeniul public. Nu e doar normal, ci și legal ca primăria să aibă acces la respectivul teren mai ales că vorbim de o lucrare de interes public pe fonduri europene. Lucrările sunt sistate tocmai din cauza faptului că respectivii au oprit accesul prin curte, pe terenul pe care primăria îl avea. Casa a fost într-adevăr dobândită de dânșii mai mult sau mai puțin discutabile pe care nu le pun acum în discuție. În mod evident această situație nu este una care să ne convină, noi am încercat prin intermediul constructorului să cerem acces în mod normal și natural, am făcut și o înștiințare pe care am prezentat-o proprietarilor clădirii, membrii clanului Cârpaci, au refuzat acest acces. De-a lungul timpului s-a intrat pe respectiva intrare, dar în momentul în care au ajuns la acest punct dânșii profită de situație ca să șantajeze primăria să obțină de la constructor o sumă mare de bani“, susține Ruben Lațcău.

Chichițe juridice care pot să blocheze construcția unui spital nou

“Eu sper că întregul aparat de stat inclusiv justiția locală să înțeleagă că Timișoara trebuie să facă un pas mare în 2022 să ne desprindem de istoria cenușie și gri pe care o avem din anii 90 și 2000 și să putem să apărăm domeniul public, să nu permitem ca diverse structuri mai mult sau mai puțin interlope să pună mâna pe astfel de terenuri care aparțin municipiului. Sperăm ca săptămâna viitoare această motivare să fie completată, noi credem că este o  eroare. Intenția noastră este să obținem în mod legal accesul pe teren și ulterior să putem dispune de el pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor, urmând ca pe viitor, terenul să ne poată servi ca acces secundar la clinică. Motivul pentru care nu am făcut acest lucru a fost ca să nu vulnerabilizăm șansele primăriei în instanță. Nu am vrut să creăm sub nicio condiție, să  existe anumite chichițe juridice prin care cineva să blocheze construcția acestui spital nou“, a completat viceprimarul USR al Timișoarei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole