USR a obținut şi cel de-al doilea post de viceprimar la Timișoara, Paula Romocean obținând cel mai mare număr de voturi în ședința Consiliului Local de joi.
Astfel, ea devine prima femeie care ocupă această funcție la Timișoara. Romocean va trebui să se retragă din Parlamentul României, unde obţinuse revent un post de deputat.
În şedinţa de joi au fost două propuneri: Paula Romocean, din partea USR şi Comsin Tabără, din partea PNL şi PSD.
După ce consilierii locali şi-au exprmat votul, au fost 14 voturi pentru Paula Romocean şi 6 pentru candidatul propus de PNL şi PSD, Cosmin Tabără. În alte 4 buletine au fost ştampilate numele ambilor candidaţi.
Cosmin Tabără a luat doar 6 voturi în condițiile în care PNL a câștigat 7 mandate de consilier local, iar PSD patru, deci ar fi trebuit, în principiu, să aibă cel puțin 11 voturi, așa cum puteți citi AICI.
Rezultatul a creat mari nemulțumiți la nivelul filialei, iar unul dintre cei care și-au asumat să iasă cu o declarație publică a fost Sorin Supuran, unul dintre foștii lideri ai partidului.
Acesta a criticat modul în care PNL Timiș a gestionat votul privind viceprimarul și a deplâns excluderea lui Alin Nica din partid.
“Dl Blaga????? Atitudinea inexplicabilă a conducerii PNL Timiș în fața unui atac frontal din partea PSD. Situația creată de declarațiile lui Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, scoate la iveală o problemă gravă în interiorul PNL Timiș: lipsa unei reacții ferme și unitare față de o intenție care aduce prejudicii de imagine și credibilitate partidului. Dl Simonis afirmă că PSD va propune un viceprimar din partea PNL în Timișoara, susținând că acest lucru este prevăzut într-un protocol semnat între cele două formațiuni. Dacă această declarație este adevărată, ne întrebăm: cine din PNL Timiș a semnat acest protocol și cu ce mandat? Cum este posibil ca un lider PSD să dicteze condițiile într-o administrație locală unde PNL are propriile sale responsabilități și interese politice? În loc să respingă ferm orice astfel de ingerințe, conducerea PNL Timiș pare absentă, refuzând să ia o poziție clară. Mai mult, acceptarea tacită a acestor declarații echivalează cu o capitulare politică și cu o trădare a electoratului liberal. Faptul că PNL Timiș nu taxează această inițiativă arată fie o lipsă de viziune și strategie, fie un acord tacit care pune în pericol coerența partidului la nivel local. Electoratul PNL, dar și cetățenii din Timișoara merită transparență și o poziționare clară în privința alianțelor și protocoalelor care influențează administrația locală. Dacă PNL Timiș își dorește să fie o forță politică relevantă, este imperativ să demonstreze că poate apăra interesele partidului și ale comunității, fără a lăsa PSD să preia inițiativa în numele său. Altfel, acest tip de compromisuri politice vor continua să erodeze încrederea cetățenilor în politica liberală și în liderii locali ai partidului. (Mai ales după felul în care a fost îndepărtat fostul președinte Alin Nica, pentru interesele unora.) Poate o demisie de onoare de la conducerea interimară a PNL???“, a scris Sorin Supuran pe Facebook.